Publicat pe Lasă un comentariu

Dacă există Durere, există și Soluții

În ziua de azi, datorită situației dificile, produse de pandemine, mulți oameni au ajuns să lucreze de acasă. De obicei aceste persoane, deși sunt în confortul propriei locuințe, ajung să stea blocate în fața calculatorului aproape toată ziua, uneori mai mult decât ar fi stat la job, astfel apar durerile de spate, sold si genunchi, recomandarea noastra sunt sedintele de kinetoterapie.

În mod normal, atunci când stăm perioade așa de lungi pe scaun, durerea își face simțită prezența.

Întrebarea e de ce să permitem asta, când putem preveni? Chiar avem un exemplu concret în acest sens. Acum aproximativ 4 ani, o pacientă în vârstă de 33 de ani a ajuns la clinica de recuperare în care lucrăm. Avea dureri de spate, șold și genunchi.

Moralul ei era la pământ, avea dureri mari chiar și în momentul în care se dădea jos din pat. Aceste dureri nu îi dădeau pace nici măcar în timpul mersului, sau în momentul în care încerca să se așeze sau să se ridice de pe un scaun.

O altă mare problemă a ei, era faptul că își dorea foarte mult un copil, dar cum putea spera la așa ceva, când ea resimțea dureri și la cele mai banale mișcări?

dureri de spate, șold și genunchiAcest chin se datora numărului de ore petrecute la muncă și lipsa mișcării. Timp de 3-4 ani lucra minim 10 ore la birou, în fața calculatorului, iar uneori ajungea să petreacă până la 16 ore la locul de muncă.

Se gândea de mult timp că e nevoie să facă ceva în privința acestor probleme, mai ales dacă voia să devină mamă. S-a decis să înceapă un program de kinetoterapie sau o terapie prin masaj, dar nu știa exact ce are nevoie.

Odată ajunsă în clinica noastră de recuperare, primul lucru pe care l-am făcut a fost s-o lămurim că practic, kinetoterapia este un tip de gimnastică medicală, mai exact o medicină sportivă, ce are nevoie în completarea ei și de terapie prin masaj.

A urmat apoi evaluarea , unde am observat că erau mari dezechilibre musculare, o mobilitate redusă și o forță musculară minimă. Am stabilit împreună că primul obiectiv este eliminarea completă a durerii.

3 ședințe de kinetoterapie

În prima săptămână, am început intens, cu 3 ședințe de kinetoterapie, care durau chiar și 2 ore, dintre care 1 oră partea de recuperare medicală prin exerciții și restul timpului, terapie prin masaj.

Deja după 5 ședințe, durerea dispăruse aproape în totalitate, mobilitatea era crescută, iar stima ei de sine era mult îmbunătățită.

La finalul celor 10 ședințe  simțea că plutește și că poate face tot ce-și propune. Am sfătuit-o atunci să continue programul de recuperare, măcar o dată pe săptămână, însă, din păcate a revenit la vechile obiceiuri și s-a lăsat acaparată din nou de muncă.

Sedințe de kinetoterapie Online

Din cauza pandemiei, a fost nevoită să lucreze de acasă, iar timpul petrecut pe scaun, în fața calculatorului, era cel puțin la fel de mare ca înainte, așa că durere a apărut din nou, de data asta și mai intensă, așa că a apelat la clinica de recuperare online RestartiX, atât pentru ședințele de kinetoterapie, cât și pentru terapia prin masaj.

ședințe de kinetoterapie

După e reevaluare, am stabilit întregul program de recuperare medicală, de această dată, pe termen lung. Primele ședințe au fost mai intense, pentru a reduce gradul durerii, apoi am redus treptat frecvența ședințelor, până am ajuns la una singură pe săptămână.

Pe lângă aceste ședințele obigatorii, de ceva timp, a decis să se alăture și sesiunilor live de recuperare medicală, oferite în mod gratuit de echipa RestartiX, care te ajută să preiei în sfârșit controlul sănătății tale.

Fz.Oana HolobîcăFz.Oana Holobîcă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *