Publicat pe Un comentariu

Când a fost ultima oară când NU ai avut dureri de spate?

dureri de spate

Acum aproximativ 3 ani , am facut cunoștință cu o persoană, ce avea o modestie ieșită din comun. Multi il recunosc dupa porecla castigata Iron Man România, iar în momentul în care am vorbit, avea niște dureri groaznice de spate.

Deși era în suferință, era destul de reticent când a auzit ca ar putea scapa de dureri si chiar să-și continue performanța. Toate acestea prin fizioterapie. I-am explicat concret ce înseamnă și care sunt toți pașii. A acceptat apoi să înceapă programul de recuperare, însă avea în continuare rețineri.

În prima ședință l-am evaluat și am observat câteva probleme destul de mari:

  • Avea un dezechilibru muscular accentuat, care îi și cauza aceste dureri de spate
  • Curbura coloanei din zona lombară era modificată
  • Mobilitatea era scăzută
  • Erau prezente niște contracturi musculare foarte puternice la nivelul toracelui

După ce-am observat toate astea, am început să lucrăm, primul pas fiind eliminarea completă a durerii.

Lucrul cu sportivii de performanță este foarte diferit, deoarece pe aceștia nu-i întrebi “ce te doare?”, ci “ce te mai doare azi?”

Cam după primele 3 ședințe, a început să simtă un progres. Deja durerea lui nu mai era permanentă și i se îmbunătățise și mobilitatea. Nu îi venea să creadă că a progresat așa rapid și nu l-am atins nici măcar cu un deget.

Brusc, toată reticența lui a dispărut și ne-a spus și nouă lucrul acesta. Ne-am simțit bine, am râs cu toții și ne-am continuat treaba.

Programul lui de recuperare sportivă și-a îndeplinit obiectivele. Pe toată perioada de tratament, a fost atent monitorizat, aducând mereu îmbunătățiri, acolo unde a fost cazul.

Ce am învățat de la acest triatlonist?

Faptul că un sportiv nu se plânge, muncește mereu, încercând să se autodepășească. Nimic nu e greu, nu exista cuvântul a renunța.

Programul de fizioterapie a fost eficient, iar el s-a recuperat în totalitate:

  • a scăpat de durere
  • i-a crescut performanța sportivă
  • riscul de accidentări a fost redus la minim,

Odată învățate aceste exerciții majoritatea sportivilor le lucrează aproape zilnic, pentru a-și menține această stare de bine.

Odata cu startul pandemiei am inceput să ofer servicii de fizioterapie asistată online, și a văzut ca funcționează foarte bine. Practic, mișcărea se poate realiza oridunde, important este să stii ce să faci, cum sa faci si mai ales cât să faci.

Exercițiile aplicate pe Iron man Romania acum 3 ani au fost exerciții ce se pot realiza oridunde, fiind exerciții specifice de relaxare musculară sau creșterea forței globale intr-un regim postural corect.

Atunci când am construit programele dedicate coloanei vertebrale din cadrul platformei de fizioterapie RestartiX am adăugat și exercițiile ce au fost aplice pe sportivii de perfomanță pe care i-am recuperat. Eficiența acestora a fost dovedită pe mii de pacienți pe care am ajut ocazia să-i servesc in cei 17 ani de experiență si zeci de sportivi de talie mondială.

Este important ca fiecare sa înțelegem că cel mai bun medicament pentru durerile de coloană este mișcarea. Aceata se poate realiza în siguranța casei tale, departe de riscurile de infectare, fără să mai pierzi timp în trafic sau să cauți exasperat locuri de parcare și nu în ultimul rând la un preț fără competiție.

Centru de Recuperare Online RestartiX oferă sesiuni de recuperare medicală Gratis, care te vor ajuta să uiți de durerile zilnice de spate, așa că începe acum să deții controlul sănătății tale.

Fz.Pr. Florentina Moraru

Un comentariu la „Când a fost ultima oară când NU ai avut dureri de spate?

  1. Buna seara, am citit intreaga poveste a sportivului, si vreau sa spun, ca si eu ma confrunt cu o coloana deformata partea superioara, si cu durere de muschi ,tot partea superioara dreapta ,as vrea daca se poate sa imi sugerati si mie niste exercitii ,nustiu ce varsta avea acel sportiv !eu am o varsta destul de inaintata si nu vreau sa cred ca nu se mai poate face vreo indreptare a coloanei va multumes cu recunostinta si astept un raspuns de la d-voastra multumesc din nou si sarbatori fericite.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *